Video – Un membru al unei secții de votare din Sălaj, cercetat penal pentru mită electorală

Datele centralizate la nivelul județului Sălaj arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot.
De la începerea votării au fost primite 6 sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu alegerile parlamentare, dintre care 4 sesizări nu s-au confirmat.
Pentru cele două incidente electorale confirmate, polițiștii au întocmit un dosar penal și au aplicat o sancțiune contravențională.
Astăzi, 1 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat de către Biroul Electoral Județean cu privire la faptul că, un membru al unei secții de votare ar oferi biletele persoanelor care intră în secție, pe care scrie că se oferă 50 de lei pentru a vota cu un anumit competitor electoral.
La fața locului a fost trimisă o echipă de cercetare a incidentelor electorale, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor.
Pe parcursul acestei zile, la nivelul județului Sălaj au fost mobilizați peste 800 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.
Misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne vor continua și după încheierea procesului de vot.
Astfel, angajații MAI din județul Sălaj vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Conducerea structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sălaj mulțumește tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au îndeplinit misiunile de astăzi.
Adresăm mulțumiri și cetățenilor pentru modul responsabil în care și-au exercitat dreptul la vot și pentru că este Ziua Națională a României permiteți-mi să închei spunând: La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Să nu ne spuneți despre cine este vorba…