Video – Lucrările la Autostrada A3 continuă pe porțiunea dintre Zimbor și Poarta Sălajului în ciuda frigului și intemperiilor

23 Vizualizari
Pe porțiunea dintre Zimbor și Poarta Sălajului, pe Autostrada Transilvania continuă lucrările pe o suprafață de 12,2 km.
Astfel, în luna iunie a anului 2020 s-a emnat contractul de lucrări cu firma lui Umbrărescu, dar termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit până pe data de 14.12.2026 datorită unor motive mai mult sau mai puțin credibile .

Dintr-un videoclip recent care a fost postat pe canalul Youtube de către Cristian Marius Man, în data de 7 decembrie, se vede că muncitorii au revenit pe șantier după o perioadă în care lucrările păreau abandonate.
Pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului (12,2 km), lucrările desfășurate de oamenii lui Umbrărescu se aflau într-un procent fizic de realizare de puțin peste 42% la jumătatea lui iulie 2024.

În această fază a lucrărilor, muncitorii sunt nevoiți să muncească în condiții potrivnice, în noroi și frig din cauza vremii. Totuși, cu toate că porțiunea de autostradă de pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului nu este pe o lungime foarte mare, devine un segment dificil de realizat datorită vremii și condițiilor existente.
Iată că imaginile care au fost publicate pe rețeaua de socializare, vizavi de reluarea muncii pe acest segment de autostradă, a condițiilor în care se lucrează, au creat un val de admirație combinat cu o oarecare compasiune și laude la adresa oamenilor care muncesc acolo.