VIDEO. Autostrada Transilvania prinde contur: au început lucrările şi pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș! Proiectul avansează cu impact direct și pentru județul Sălaj
După ce în anul 2023 a fost inaugurat tronsonul Nuşfalău - Suplacu de Barcău, au început lucrările pentru un nou tronson, ce prelungeşte Autostrada de pe raza judeţului Sălaj



Antreprenorul Construcții Erbașu a demarat oficial lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte a Autostrăzii Transilvania (A3), un segment strategic care leagă Sălajul de județele vecine, contribuind la dezvoltarea infrastructurii rutiere din nord-vestul României.
Potrivit CNAIR, lucrările au început pe 20 ianuarie 2025 și trebuie finalizate în termen de 18 luni.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că pe șantier sunt mobilizați 75 de muncitori și 50 de utilaje care lucrează la:
- realizarea platformelor pentru piloți;
- drumuri tehnologice;
- pregătiri pentru terasamente;
- aprovizionarea cu materiale.
„Organizarea de șantier este complet funcțională, iar stațiile pentru producerea betonului și a asfaltului sunt montate. Constructorul are sarcina de a livra lucrările la termen, în conformitate cu standardele de calitate”, a declarat Cristian Pistol – directorul general al CNAIR.
Impactul lucrărilor asupra județului Sălaj
Acest tronson de 26,35 km al Autostrăzii A3 vine în completarea secțiunii Nădășelu – Zimbor – Poarta Sălajului și recentului tronson inaugurat între Nușfalău și Suplacu de Barcău, conectând astfel Sălajul la rețeaua națională de autostrăzi. Odată finalizată, această secțiune va aduce beneficii majore locuitorilor județului Sălaj:
reducerea timpului de transport și a costurilor pentru șoferi;
atragerea de investitori în zonă datorită accesibilității crescute;
dezvoltarea turismului în Sălaj și județele limitrofe.
Proiectul în cifre
Valoarea contractului pentru acest segment este de 884,12 milioane de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
Proiectul include:
- 3 viaducte;
- 8 pasaje și 8 poduri, dintre care unul impresionant, cu o lungime de 1.650 metri, peste lacul de acumulare de la km 6+665;
- o parcare de scurtă durată de tip S1;
- un Centru de Întreținere și Coordonare.
Pe parcursul execuției, numărul muncitorilor și utilajelor mobilizate pe șantier va crește treptat pentru a răspunde cerințelor fiecărei etape.