Video – Alarmă falsă la 112. Polițiști și echipaje de prim ajutor puse pe drumuri de o persoană din Someș Odorhei

politia-noaptea-22-620x330
28 Vizualizari

Un apel fals la 112 poate duce la pierderea de vieți omenești, dacă în timp ce sunt alocate mașinile de pompieri, ambulanțe și ale poliției spre un accident imaginar sau un alt eveniment, se petrece cu adevărat un accident cu victime. Așa se putea întâmpla și în această seară.

În zi de sărbătoare, Ziua Națională a României și alegerile parlamentare, când lumea trebuie să petreacă și să se simtă bine, unele persoane își caută prin alt mod de a petrece.

O persoană a sunat la 112 și a pus pe jar mai multe echipaje de poliție și Ambulanță. Incidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 20.30, în localitatea Someș Odorhei. Apelul anunța că în casa  familiei acesteia un membru, s-ar afla în stare de inconștiență.

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat mijloace de la poliție și ambulanță, însă s-a constatat că alarma a fost falsă.

”În seara zilei de 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că, un membru al familiei acesteia s-ar afla în stare de inconștiență, în incinta locuinței. Polițiștii s-au deplasat la locația indicată de apelant, constatând că aspectele sesizate nu se confirmă. Polițiștii continuă verificările, pentru identificarea apelantului și sancționarea acestuia conform prevederilor legale în vigoare”, transmite Diana Bonţea – purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Poliţiştii atrag atenţia cu insistenţă cetăţenilor să nu apeleze 112 pentru situaţiile care nu reprezintă urgenţe.

Apelurile non-urgente provoacă întârzieri în acordarea de ajutor persoanelor care se află în situaţii de urgenţă, acest lucru putând avea consecinţe fatale. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. 112 poate fi apelat în orice moment pentru a se interveni într-o situaţie de urgenţă, în care o secundă poate face diferenţă între viaţă şi moarte. Oricând persoana care poate avea nevoie de ajutor urgent poate fi o persoană dragă dumneavoastră. Apelarea nejustificată la numărul de urgenţă ţine ocupate atât liniile de urgenţă, cât şi operatorii 112, care ar putea prelua în acest timp urgenţe critice, atrag atenţia autorităţile.

Despre autor