Trei filme în PREMIERĂ, astăzi, la Cinema Scala

page
28 Vizualizari

Cinematograful ”Scala” va proiecta vineri, 3 ianuarie, în premieră trei filme. Filmul ”The Super Elfkins”, regizat de Ute von Münchow-Pohl. Filmul va fi redat de la ora 15.00, filmul ”Babygirl” de Halina Reijn și filmul ”Duel în trei”, regizat de Iura Luncașu și avem un film și în avanpremieră filmul ”Nosferatu”.

The Super Elfkins, ora 15.00 

Aventuroasa Elfie tânjește după o viață mai palpitantă, în care să poată combina ajutorul ei secret tipic elfilor cu distracția și emoțiile. Spre nemulțumirea membrilor mai în vârstă ai clanului ei, care vor ca totul să rămână la fel. Când Elfie îl întâlnește într-o zi pe Bo, viața ei este dată peste cap. Bo aparține unui clan de elfi care se distrează și folosește gadgeturi de înaltă tehnologie pentru a face lucruri îndrăznețe și nu neapărat legale, motiv pentru care polițista obsedată Lanski și pisica ei polițistă Polipette sunt pe urmele lor. Poate prietenia lui Elfie cu Bo să reconcilieze cele două clanuri e elfi după mai bine de 250 de ani și să-i îndeplinească visul de a trăi ca un „Super Elf”?

Babygirl, ora 16.45 

Nicole Kidman revine pe marile ecrane într-o dramă erotică explozivă: aflată la vârful unei companii în poziția de CEO, o femeie de afaceri extrem de influentă își riscă viața de familie și cariera atunci când începe o aventură plină de senzualitate cu un intern mult mai tânăr decât ea.

Duel în trei, ora 19.00

Anii 1920, România. După ce a trăit câțiva ani în străinătate, tânărul Mihail (Florin Aioane) se întoarce în satul natal pentru a cere mâna Elenei, recent rămasă văduvă. Situația se complică atunci când în sat apare un alt pretendent.

Programul complet îl puteți consulta aici: https://www.cinemascala.ro/

Despre autor