Măsurișul Oilor de la Măgura Priei, o tradiție vie în Țara Silvaniei – Invitaţi de marcă şi la ediţia din acest an
Si pentru această ediţie, organizatorii au pregătit un program variat şi o listă de îndrăgiți interpreți de muzică populară

Masurisul Oilor
1.439 Vizualizari

Duminică, 11 mai, începând cu ora 11:00, fiii comunei Cizer, oaspeții din județ și nu numai sunt așteptați la Măgura Priei, unde va avea loc a 57-a ediție a serbării pastorale „Măsurișul Oilor”, un eveniment cu puternice rădăcini în tradițiile sălăjene.

Serbarea, devenită un simbol al comunității din Pria și comuna Cizer, va aduce pe scenă unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară, precum Cristian Pomohaci, Ramona Viţa, Deți Iuga, Cornel Borza, Adriana Irimieș, Nelu Ban Fîntînă, Amalia Codorean Chindriș, Maria Dan Păucean, Florian Roșan, Voichița Mihoc, Iosif Rusu, Daniela Crișan, Ciprian Mocan şi, sigur, Vasile Coca.

Vor mai urca pe scenă și tineri talentați precum Hermina Danci, Flaviu Pop, Nicu Stoica, Mariana Cînța, Radu Pop, Adela Șanta, Alesia Rus, Denisa Cristea, Ariana Botiș și Antonia Marincaș. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra „Dor” din Câmpeni (județul Alba).

Vasile Coca, fiu al satului Pria și directorul Hora TV – unul dintre organizatorii evenimentului, a vorbit despre profunzimea acestei sărbători:
„Măsurișul” a devenit, precum Paștile și Crăciunul, prilej de sărbătoare pentru noi, Prienii. Chiar dacă mulți dintre noi trăim acum departe, în alte colțuri ale Europei sau ale lumii, legătura cu satul natal rămâne vie, iar această sărbătoare ne readuce acasă, măcar cu inima”.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Cizer, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Composesoratul Pria și Hora TV.

Pentru Felician Fărcaș, noul primar al comunei Cizer, această ediție are o semnificație aparte.

„Este o mare bucurie și onoare pentru mine să particip la Măsurișul Oilor pentru prima dată în calitate de primar. Această serbare este sufletul comunității noastre – o expresie a legăturii profunde dintre oameni, tradiție și pământul natal. Vom face tot ce ne stă în putință ca această moștenire să continue și să strălucească și pentru generațiile care vin”, a declarat edilul comunei Cizer pentru ziarul Ştirile din Sălaj.

Despre autor