Tânăr din localitatea Pericei, implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale

accident
26 Vizualizari

Conform IPJ Sălaj, la data de 5 ianuarie a.c., la ora 18.55, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în fața unui imobil din localitatea Pericei, s-a produs un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, un bărbat de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Pericei, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 33 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a constatat că față de autoturismul condus de bărbatul în cauză executorul judecătoresc a dispus măsura sechestrului, în baza unei proceduri judecătorești.

În cauză, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului și au întocmit proces-verbal de depistare a autourismului față de care fusese dispusă măsura sechestrului.

Bărbatul de 33 de ani a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările în cauză fiind continuate de polițiști.

Despre autor