Paște

Minivacanța de Paște în Sălaj a venit cu peste 600 de amenzi aplicate de polițiști
Aproximativ 400 poliţişti din structurile operative au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 103 evenimente sesizate de către cetăţeni prin 112. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 655 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 261.500 de lei

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost la datorie, acționând, independent...

Video – Vizită arhierească a Preasfințitului Părinte Benedict, în orașul Jibou, în cea de-a doua zi de Paști
Credincioșii din orașul Jibou a primit luni pentru prima dată vizita noului episcop al Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict. Acesta a săvârșit Sfânta Liturghie în orașul Jibou, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Proroc Daniel”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi

În a doua zi a Sfintelor Paști, 21 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit pentru prima dată...