Sorana Cosma, o tânără artistă cu trei premii de excelenţă la canto popular

Sorana Cosma, o tânără artistă în vârstă de 10 ani, reușește să se remarce pe scena muzicală românească prin talentul său excepțional atât la vioară, cât și la canto popular.
Începuturile sale muzicale au avut loc la o vârstă fragedă, având primele contacte cu muzica la doar 4 ani, când a început să studieze canto popular. Instrumentul cu coardă, vioara, a intrat în viața sa la 6 ani, sub îndrumarea atentă a doamnei Maria Achim.
De-a lungul anilor, Sorana a acumulat o serie impresionantă de premii care îi confirmă abilitățile artistice. Printre cele mai notabile realizări din ultima perioadă, amintim:
Locul 1 la „Festivalul Național Lira” – un concurs prestigios desfăşurat la Baia Mare – unde Sorana a impresionat juriul cu interpretările sale la canto popular.
Locul 1 de excelență la concursul online „Merry Music din București”, unde pe departe, sălăjeanca s-a remarcat prin vocea ei.
Premiu de excelență la canto popular la evenimentul „Pe Aripile Sunetului” din Cluj-Napoca – pe 15 decembrie, un premiu mult aşteptat de olistă, dar şi de mentorul său.
Acestea sunt doar câteva exemple de concursuri la care Soarana a participat, aceasta având în trecut multe participări la diferite competiţii muzicale şi festivaluri de muzică.
Sub îndrumarea doamnei Marina Crișan de la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău la canto popular şi a doamnei Maria Achim, profesoară de vioară, Sorana a demonstrat o ureche muzicală fină, și un devotament neclintit pentru studiu. Talentul său natural, îmbinat cu disciplina și pasiunea pentru muzică, au dus la rezultate remarcabile atât la vioară, cât și la canto popular.
Încă de la începuturi, Sorana a fost încurajată de profesorii săi, iar faptul că părinţii fetei au hotărât să o înscrie la şcoala de artă, a fost una dintre cele mai bune decizii luate, care au dus la creşterea potenţialului fetei.
„Sorana a fost mereu pasionată şi înclina spre muzică. De aceea am decis să facă canto popular de la vârsta de patru ani, ca mai apoi, să ne dăm seama că ar fi bună şi un instrument, alegând astfel vioara. Din clasa a doua am decis să o mutăm la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, unde cu cele două doamne a început să lucreze şi rezultatele nu au încetat să apară. Suntem foarte mândri de ea”, ne-a declarat mama Soranei.