Senatorul POT Paul Pintea se disculpă: „NU ESTE ADEVĂRAT! Nu am fost prins de poliţişti la câteva luni de la amânare”
După scandalul apărut în mediul on-line, legat de cele dosare penale, senatorul de Sălaj vine cu rectificări, spunând că cel de-al doilea dosar este o eroare şi acuză lipsa de comunicare şi transperenţă în instituţiile publice din România

Senator POT de Sălaj – Paul Pintea – vine cu rectificări în urma evnimentului major în care a fost implicat, toată mass-media fiind cu ochii pe acesta în perioada aceasta.
Paul Pintea s-a prezentat acum două zile la Tribunalul Bucureşti, în urma faptelor penale comise anul trecut, anume conducerea unui autovehicul fără permis. Ba mai mult, Pintea a fost aşteptat la ieşirea din Tribunal de către protestatarul Marian zis „Ceauşescu”, care l-a făcut în fel şi chip pe senator, spunând chiar că este un „senator puşcăriaş”.
După toate aceste evenimente, senatorul de Sălaj vine cu un nou comunicat de presă, în care face mai multe precizări, unele dintre ele fiind extrem de grave.
„Vă salut, dragi cetățeni,
Trăim într-o lume în care judecata nedreaptă și răutatea au devenit o obișnuință. Se aruncă acuzații fără dovezi, se critică fără a cunoaște adevărul, iar unii își fac un scop din a distruge, în loc să construiască. Cei care mă cunosc știu exact cum au fost fabricate acele două dosare și cu ce fel de corupție avem de-a face.
Nu doresc nimănui să treacă prin ceea ce trec eu. Dar indiferent de obstacole, voi merge înainte, cu capul sus, în orice situație! Nu mă las doborât de minciuni și de cei care vor să mă vadă căzut. România a ajuns o țară în care prea mulți critică, dar prea puțini fac ceva bun. Cei care mă judecă nu câștigă nimic din asta, doar își pierd timpul încercând să-i dărâme pe alții, în loc să se ocupe de propriul lor drum.
Eu nu răspund cu ură. Nu vă doresc răul pe care mi-l doriți voi mie. Dimpotrivă, vă doresc sănătate, putere și înțelepciune, ca să înțelegeți că adevărul iese întotdeauna la lumină. Vă doresc multă sănătate și putere tuturor celor care critică fără să știe adevărul.
Cât despre Marian Ceaușescu, întrebați-l de ce a făcut închisoare, de ce a fost arestat în Penitenciarul Jilava. Înainte să judece pe alții, poate ar trebui să își explice propriul trecut!
Am depus un jurământ și voi merge până la capăt de drum!”, spune Paul Pintea.
Pintea susţine că au apărut minciuni în mediul online vizavi de dosarele sale penale şi de faptele săvârşite. În primul rând, senator se dezminte şi transmite că nu a fost niciodată prins de către poliţişti la câteva luni după amânare, tot fără permis de conducere la volan, aşa cum se spune.
„Și încă un lucru important: nu am fost niciodată prins de polițiști, așa cum se spune! Că la câteva luni după amânare aș fi fost prins – NU ESTE ADEVĂRAT!”, punctează senatorul.
De asemenea, parlamentarul clarifică întâmplarea petrecută în toamna anului 2022, când a fost oprit de poliştii sălăjeni în localitatea Zăuan, acesta acuzând că pe procesul verbal a fost trecută o altă adresă, anume Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, adică la aproximativ 40 de km distanţă.
Totuşi, Paul Pintea mai declară că în acel moment, agentul în cauză nu i-a reţinut permisul, ci doar numerele de înmatriculare de la autoutilitara pe care o conducea, spunând că poliţistul nu şi-a făcut datoria.
Povestea continuă, senatorul a fost sunat de către un ofiţer de poliţie după aproximativ 6 luni, când îl înştiinţa cu faptul că i s-a întocmit dosar penal, acesta declarând că toate actele au fost semnate cu „nu a fost găsit acasă”, lucru pe care senatorul îl dezminte.
„Vă spun clar întâmplarea mea: pe 5 noiembrie 2022, am fost oprit de către Serviciul Rutier de Poliție Sălaj în localitatea Zăuan. Cu toate acestea, pe procesul-verbal a fost trecută o altă locație: Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău. Greșeala mea a fost că am avut încredere în Serviciul Rutier. Dacă, în acel moment, permisul meu era suspendat, de ce polițiștii nu și-au făcut datoria și nu mi l-au reținut pe loc? În schimb, mi-au reținut doar numerele de înmatriculare de la duba pe care o conduceam, dar permisul – NU! Dacă în baza de date permisul meu ar fi fost suspendat, nu ar fi trebuit să mi-l rețină atunci?
Ei bine, dragilor, după aproximativ 6 luni, sunt contactat telefonic de un ofițer de poliție, care îmi comunică faptul că mi s-a întocmit dosar penal – fără ca eu să fi fost înștiințat în prealabil, fără să primesc vreo comunicare oficială la domiciliu! Mai mult, toate aceste documente sunt semnate cu mențiunea că “nu am fost găsit acasă”, deși în permanență este cineva la domiciliul meu”, transmite senatorul de Sălaj.
Mai mult, parlamentarul acuză lipsa de transperenţă şi de comunicare dintre instituţiile publice: „Într-o lume civilizată, trebuie să existe transparență și comunicare între instituții, iar buna-credință ar trebui să fie un principiu de bază. Dar în România, comunicarea între instituțiile statului este zero!”.
După toate acestea, Paul Pintea mai transmite faptul că aceste fapte demonstrează un nivel ridicat de corupţie şi lipsă de profesionalism în anumite structuri ale statului român, senatorul punctând că cel de-al doilea dosar este o totală eroare, deoarece poliţistul care s-a ocupat de caz nu ar fi corelat dosarul iniţial cu cel pentru care a primit amânarea pedepsei, spunând că după luni de zile poliţiştii „s-au trezit” că pe 24 septembrie 2022 ar fi avut permisul suspendat, întocmindu-i astfel un nou dosar penal.
„Cel de-al doilea dosar penal care mi-a fost făcut este rezultatul unei mari erori! Polițistul de caz nu a corelat dosarul inițial cu cel pentru care am primit amânarea pedepsei – pe nedrept. După luni de zile, s-au trezit că pe 24 septembrie 2022 aș fi avut permisul suspendat, așa că, dintr-o dată, s-au gândit că trebuie să-mi mai facă un alt dosar penal!
Aceste practici nu sunt doar abuzive, ci demonstrează clar nivelul de corupție și lipsa de profesionalism din anumite structuri ale statului român. Ofițerii de poliție nu și-au făcut datoria până la capăt, dar când vine vorba de a executa ordine la comandă, o fac fără ezitare!
Prin acest comunicat, solicit public transparență, corectitudine și respect față de cetățeni! Aceste abuzuri trebuie să înceteze, iar cei responsabili trebuie să răspundă în fața legii!
Justiția trebuie să fie dreaptă pentru toți, nu doar pentru unii!
La final, nu oamenii vor avea ultimul cuvânt, ci Dumnezeu!”, a conchis senatorul POT de Sălaj.