Proiectele implementate de către edilii locali din Someș-Odorhei vizează modernizarea imaginii comunei

SOMES ODORHEI PNRR
40 Vizualizari

Pe fonduri europene se derulează mai multe proiecte în comuna Someș-Odorhei.

Prin PNRR, în această perioadă se lucrează la reabilitarea sediului Primăriei, se modernizează Şcoala gimnazială și se lucrează la creșterea eficientizării energetice a blocului de locuințe din centrul localității.

Tot prin PNRR, la nivelul comunei Someș-Odorhei, s-au implementat un număr de 6 proiecte, după cum urmează:

  • Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei, la clădirea Primăriei Someș-Odorhei (1.056.347 lei)
  • Eficientizarea energetică la Școala Gimnazială din reședința de comună (3.667.678 lei)
  • Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe colective B6, din Someș-Odorhei (627.988 lei)
  • Dotare Școala Gimnazială Someș-Odorhei, cu mobilier și echipamente (1.047.837 lei)
  • Înființarea centrului de zi pentru persoanele vârstnice, în localitatea Bârsa (6.133.146 lei)
  • Montarea de camere video și stații de încărcare autovehicule electrice (487.175 lei)

 

Primarul Ioan Şandor informează cetăţenii că lucrările la trei dintre proiectele pentru care s-a obţinut finanţare pe PNRR sunt în derulare sau chiar sunt finalizate.

Vorbim despre lucrări de reabilitare şi eficientizare energetică la Şcoala Someş-Odorhei, sediul Primăriei, dar şi la blocul de locuinţe din centrul comunal.

Avem așadar în plină desfășurarea lucrările pentru creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă la clădirea Primăriei cu o valoare totală a investiției de peste 1 milion de lei (1.056.347 lei).

Prin această lucrare se are în vedere, pe lângă eficientizarea energetică, și reabilitarea șarpantei clădirii, precum și lucrări de reabilitare exterioară și interioară.

Eforturile și preocupările administrației de la Someș-Odorhei sunt acelea de a asigura cetățenilor comunei confort și modernism.

Sediul Primăriei trebuie să fie emblematic pentru comună și să fie un loc în care cetățeanul să nu se simtă stingher, aflat într-un loc neprimitor sau neprietenos.

Se fac demersuri din partea edililor locali ca contribuabilii să aibă parte de serviciile pe care și le doresc, să fie serviți în cererile lor într-un ambient modern și la un nivel performant. Primarul Ioan Şandor informează cetăţenii că în perioada viitoare vor începe lucrările la celelalte proiectele pentru care s-a obţinut finanţarea prin PNRR.

Iată, așadar, că la Someș-Odorhei administrația se preocupă neîncetat pentru a realiza noi proiecte, noi obiective în interesul comunității în fruntea căreia se află.

Și, nu întâmplător, primarul Ioan Șandor a fost reales pentru un nou mandat ca și primar la alegerile locale din 9 iunie de către comunitatea din Someș-Odorhei, ca să-și poată continua proiectele promise, începute, aflate în derulare, cât și proiectele de viitor.

Deci, acolo unde se vede că sunt fapte, nu vorbe, lumea și comunitatea alege performanța bunei administrații.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj de miercuri, 11 decembrie.

Despre autor