Prins băut bine și fără permis, un conducător auto a fost reținut de polițiști

ipj-timis-politisti-700x440
29 Vizualizari

Azi-noapte, în jurul orei 2.40, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Zalău, care se deplasa pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni la regimul rutier, în cursul acestui an.

Totodată, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma cercetărilor efectuate, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Reprezentanții IPJ SĂLAJ au precizat că cecetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Zalău.

Despre autor