Povestea istoriei pălincii de Zalău scrisă în versuri de către un poet bucovinean
O sticlă de pălincă conţine mai multă filozofie în ea decât orice altă carte din lume. Pălinca este o poezie îmbuteliată - spuneau niște cunoscători... înțelepți
Poetul Sorin Poclitaru din Gura Humorului a scris această poezie în tabara – Shi mai fest – de la Cozla (comuna Letca) în anul 2018, dându-i titlul de „În drum spre Cozla” (titlul comercial e: Oda prunei) .
Taina pălincii adevărate, cum spuneau bătrânii locului, trebuie dată mai departe fără să lași ”vremea și vremurile” ca să altereze rețeta. Musai trebuie să fie toate așa cum le-a lăsat natura. Apoi, prunele trebuie să fie numai prune de soi, cazanul să fie de cupru și nimic altceva, iar pentru păstrare, butoaiele să fie de stejar, că nimic nu catifelează gustul pălincii cum o face lemnul bătrânului copac.
Că nu-i lucru ușor lucru să faci pălinca așa cum se făcea ea la originile ei, la începutul anilor 1500. Și numa cât de fain-ui să-i pui musafirului ce-l ai , în față, un păhăruț ori o -ștoampă– de pălincă și să vezi cum i se înseninează ochii și chipul și prinde a te lăuda și nu mai scapi de el fără ca să-i promiți că o să-l cinstești din nou, iară și iară și data viitoare.
Din drumul către Cozla…
scrisă de Sorin Poclitaru pe 18 iul. 2018
O, Doamne, care faci așa minune,
Slăvit să fie-n veci numele tău,
Că ai lăsat pe drumul spre Zalău
Atâția pomi în care-atârnă prune.
Aceste fructe bune în budincă,
În tarte, în magiun sau în găluști,
Sunt minunate numai când le guști
Sub forma lor lichidă de pălincă.
Te-ai îngrijit și-ai răsădit copaci,
Pe orice șanț, pe orice deal, mărite
Și astfel vezi doar fete fericite
Și nu există nici bețivi săraci.
M-am tot uitat la ceilalți pomi, subțire,
Abia de vezi trei-patru verzăciuni,
Nu bogăție, cum ai dat la pruni,
De-atârnă ca turbatele-n neștire.
Au pus țăranii bețe ca proptea,
Să nu se rupă crengile de roadă
Și stau la pândă, una să nu cadă
Și le stropsesc cu ciudă:” Noa, așea!”
La fiecare casă e-un cazan
Și toamna,când se termină borhotul,
Miroase drumul spre Zalău cu totul,
A țuică, de te-mbată la volan.
Pe-aici nu vezi divorțuri numeroase,
Că dacă e răchie din belșug,
Bărbații stau acasă și nu fug,
Că li se par nevestele frumoase.
Așa că, Doamne, dacă suntem buni
Și-ți ascultăm de toate cele sfinte,
Fă o minune, te rugăm fierbinte
Și pune-n toată țara numai pruni.
Meseria de pălincar este una cu mare trecere în Ardealul nostru drag. Doar oarecâți meşteri bătrâni păstrează secretele facerii ei care sunt vechi de sute de ani.
Este cea mai recunoscută și respectată băutură tradiţională a ardelenilor, pălinca, aceea care este preparată în distileriile din Transilvania. Tare şi aromată, ea este un motiv de mândrie pentru locuitorii din această zonă. Ardelenii sunt la fel de mândri de pălinca lor precum sunt scoţienii de whisky sau francezii de cognac.
Peste și dincolo de mândrie, – pălinciile- în care focul de sub cazane arde neîntrerupt zi şi noapte ascund secrete păstrate cu străşnicie.
Pentru că după cum se spune, că veșnicia s-o născut la sat, tăt așe tradițiile, buna cuviință, cumpătarea și bunul gospodar transilvănean, nu or peri și nu or dispărea până ce încă pe aieste dragi și minunate meleaguri ardelene a mai fi și-or exista un Ion sau Jancsi, Vasile sau un Laci, un Gheorghe sau un Gyuri, ori un Andrei sau Andraș.
Asta ne spune iarăși poetul, aci mai jos și mai pe urmă, în două strofe ale poeziei – Ioane! – scrise de același admirabil și inspirat poet bucovinean pe numele său de Sorin Poclitaru….
Tu n-ai să mori, Ioane, n-ai să mori,
Că moartea nu în oameni se măsoară,
Din tine s-a zidit întreaga țară,
Și stâlpii țări nu sunt muritori!
…………………………………………………………………….
Atunci când cerul o să se deschidă,
Și o să cadă îngerii de foc,
Din tine îl vom construi, la loc,
Tu, cea dintâi, a lumii, cărămidă.
Despre autor
