Polițiștii sălăjeni au împărțit sute de amenzi. Peste 200 de pietoni care au traversat neregulamentar, sancționați

În perioada 22 – 27 aprilie a.c., polițiștii rutieri au acționat pe drumurile publice din județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și impunerea respectării normelor rutiere în rândul pietonilor.
Peste 100 de polițiști au fost prezenți în stradă pentru a verifica respectarea normelor rutiere de către toți participanții la trafic, punându-se accent pe cei care, în calitatea de pietoni, traversează drumurile publice prin loc nepermis.
Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au identificat 218 persoane, care au traversat prin loc nepermis sau care nu au respectat culoarea roșie a semafornului, acestea fiind sancționate contravențional conform OUG 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice.
Din totalul de sancțiuni aplicate, 181 au fost în mediul urban și 37 au fost în mediul rural.
Totodată, din cele 218 persoane sancționate contravențional, față de 203 s-a luat măsura sancționării cu avertisment, scopul fiind acela de a conștientiza participanții la trafic cu privire la riscurile la care se expun în situațiile în care nu respectă regulile de circulație.
Având în vedere faptul că orice incident în trafic, în care sunt implicați pietonii, poate avea consecințe grave și/sau permanente asupra sănătății și integrității corporale, atragem atenția asupra măsurilor elementare și suplimentare ce trebuie respectate atunci când circulați pe drumurile publice:
– circulați numai pe trotuar/dacă strada nu are trotuar, circulați pe partea stângă a drumului;
– traversați drumurile publice doar prin locurile marcate/când nu există în apropiere o trecere pentru pietoni, traversați pe la colțul intersecției. ATENȚIE!!! în această situație, NU AVEȚI PRIORITATE!!!
– asigurați-vă că puteți traversa în siguranță, chiar dacă semaforul indică culoarea verde;
– nu traversați în fugă;
– evitați utilizarea telefonului mobil/căștilor atunci când traversați sau sunteți pe un drum public;
– pe timp de noapte, dacă vă deplasați pe partea carosabilă, purtați accesorii fluorescente sau o sursă de lumină, pentru a putea fi văzuți.
Fiți atenți și respectați legislația și recomandările polițiștilor!