Pădurea Erasmus+, un proiect de împădurire cu impact educațional în comuna Benesat

Pe 3 aprilie 2025, în cadrul unui efort amplu de protejare a mediului și educație ecologică, a avut loc acțiunea „Pădurea Erasmus+”. Evenimentul a fost găzduit de Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Aluniș, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Benesat.
La acțiune au participat peste 350 de persoane, printre care reprezentanți ai Prefecturii Sălaj în frunte cu prefectul Cristian Claudiu Bîrsan şi ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj (ISJ) în frunte cu Inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea, precum și ai tuturor unităților școlare din județ. De asemenea, Direcția Silvică Sălaj a avut un rol esențial, asigurând coordonarea activităților de plantare.
Educație și acțiune pentru viitor
Pe lângă plantarea de copaci, evenimentul a marcat și desfăşurarea cercurilor pedagogice ale directorilor unităților de învățământ din Sălaj, ale responsabililor cu proiectele educaționale și ale consilierilor educativi. Astfel, proiectul „Pădurea Erasmus+” a fost nu doar o acțiune ecologică, ci și un cadru propice pentru schimbul de idei și bune practici în educație.
Directorul școlii organizatoare, Ioana Larisa Tuns, a coordonat activitatea cu sprijinul Direcției Silvice Sălaj. Inspectorul Flavia Ardelean, responsabilă cu proiectele Erasmus+, a avut un rol esențial în implementarea acestei inițiative, iar autoritățile locale s-au implicat activ în organizare, cu sprijinul primarului Sorin Romocea.
Directorul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Aluniș a subliniat importanța proiectului:
„Această acțiune nu este doar despre plantarea de copaci, ci despre cultivarea responsabilității față de mediu în rândul elevilor și comunității. Ne bucură faptul că am reușit să reunim atâția parteneri într-un efort comun pentru un viitor mai verde”.
Şi primarul comunei Benesat a apreciat implicarea tinerilor și a cadrelor didactice.
„Este o mare realizare să vedem atâția oameni implicați într-un proiect de suflet pentru comunitatea noastră. Fiecare copac plantat azi reprezintă o investiție în viitorul nostru”, a punctat Sorin Romocea.
Evenimentul a fost un real succes, demonstrând că prin colaborare și implicare activă, se pot realiza schimbări pozitive atât pentru mediu, cât și pentru educație. „Pădurea Erasmus+” rămâne un exemplu de bună practică pentru promovarea valorilor ecologice și a educației durabile.