O femeie candidează la Primăria Zalău – „Vreau să iau decizii liber, în interesul zălăuanilor!”
Cornelia Mariana Torgie va candida la funcţia de primar al municipiului ca şi independent şi va avea o campanie bazată pe independență și transparență



În cursa pentru Primăria municipiului Zalău la alegerile parțiale din 4 mai 2025, un nume nou își face loc pe scena politică locală: Cornelia Mariana Torgie. Pentru scurt timp, ea s-a aflat pe listele partidului Patria, unde a ocupat funcția de vicepreședinte. A decis însă să candideze ca şi independent, afirmând că această decizie îi oferă libertatea de a acționa în interesul cetățenilor, fără influențe de partid.
„Vreau să iau decizii liber, după ce mă voi consulta cu oamenii pe care îi reprezint!”, a declarat Cornelia Mariana Torgie, subliniind că transparența și implicarea comunității vor fi pilonii administrației sale.
Un mesaj puternic pentru schimbare
Într-un comunicat oficial, candidata a transmis un mesaj dur la adresa fostei administrații conduse de Ionel Ciunt și PSD, acuzând-o de incompetență, nepotism și lipsă de viziune.
„Zalăul merită o administrație corectă, eficientă și dedicată cetățenilor! Însă, timp de ani de zile, Ionel Ciunt și PSD au condus acest oraș haotic, fără respect pentru oameni și fără grijă pentru dezvoltarea reală a comunității. S-a guvernat pe bază de relații, pile și interese de partid, nu pe competență și bună administrare”, este de părere Cornelia Mariana Torgie.
Torgie promite o „curățenie totală” în administrația locală și susține că funcțiile din primărie trebuie să fie ocupate de profesioniști, nu de persoane apropiate unui anumit partid. De asemenea, ea critică starea infrastructurii orașului și lipsa investițiilor reale, afirmând că Zalăul a devenit un oraș blocat și sufocat de birocrație.
O nouă viziune pentru dezvoltarea Zalăului
Printre prioritățile Corneliei Mariana Torgie se numără susținerea mediului privat și a antreprenorilor locali, pe care îi consideră esențiali pentru dezvoltarea orașului.
„Susțin mediul privat și antreprenorii, care creează locuri de muncă și dezvoltă orașul! În loc să-i împovărăm cu taxe și birocrație, îi vom sprijini să prospere!”, afirmă candidata.
Cu o experiență diversă, având la activ 12 meserii practicate cu succes și numeroase locuri de muncă create, Torgie spune că înțelege ce înseamnă munca și responsabilitatea. A studiat inclusiv Dreptul pentru a-și putea apăra interesele personale și profesionale, ceea ce consideră că o pregătește pentru funcția de primar.
Un apel la unitate și implicare
În finalul mesajului său, Cornelia Mariana Torgie își îndeamnă concetățenii să se implice activ în schimbarea orașului:
„Împreună putem scoate Zalăul din haos și să-l transformăm într-un loc în care merită să trăiești! Este timpul pentru o administrație responsabilă, cinstită și orientată spre viitor!”
Cu o campanie bazată pe independență și transparență, Cornelia Mariana Torgie speră să câștige încrederea zălăuanilor și să aducă o nouă viziune în administrația orașului.