Microbuz școlar electric pentru comuna Crasna, oferit de Consiliul Județean Sălaj

Comuna Crasna se numără printre cele 51 de unități administrativ-teritoriale din județul Sălaj care au primit, marți, 8 aprilie, un microbuz școlar electric, printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Sălaj.
Evenimentul de predare a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean, Dinu Iancu-Sălăjanu, și a vicepreședintelui Robert Szilagyi, care au subliniat importanța modernizării transportului școlar, într-un mod sustenabil și adaptat nevoilor actuale ale comunităților rurale.
Prezent la eveniment, primarul comunei Crasna a ținut să sublinieze importanţa acestei investiţii pentru comunitate şi a ţinut să mulţumească autorităţilor judeţene pentru acest proiect finanţat din fonduri europene, care se ridică la peste 7 milioane de euro.
„Este un pas important pentru copiii din comuna noastră. Acest microbuz electric va asigura transportul elevilor din Crasna, dar și din satele Marin, Huseni și Ratin, în condiții de siguranță și confort. În ultimii ani, administrația locală a pus un accent major pe educație – s-au efectuat lucrări de reabilitare şi modernizare la Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” din Crasna, precum și alte unități școlare din comună. Ne dorim ca fiecare copil să aibă acces la educație în cele mai bune condiții”, a declarat edilul din Crasna – Kovacs Istvan, pentru ziarul Ştirile din Sălaj.
Microbuzele electrice primite de cele 51 de UAT-uri din Sălaj reprezintă un efort comun pentru reducerea emisiilor poluante, dar și pentru îmbunătățirea calității vieții în mediul rural.
Prin această nouă dotare, comuna Crasna confirmă încă o dată angajamentul ferm față de educație și dezvoltarea durabilă a comunității locale.