IMPRESIONANT! Vocea unui zălăuan răsună pe cele mai mari scene. Bogdan Taloş, basul care a cucerit lumea mondială a Operei
Bogdan Taloş este tânărul artist care a adus Zalăul în lumina reflectoarelor, prin recunoaşterea sa la nivel mondial, acesta fiind invitat pe unele dintre cele mai mari scene din lume, din America şi până în Asia

Bogdan Taloș este unul dintre cei mai promițători artiști de operă ai generației sale, un bas apreciat pentru vocea sa incredibilă şi pentru prezenţa scenică care impresionează publicul. În plină ascensiune internațională, artistul originar din Sălaj este din ce în ce mai căutat pe marile scene de operă din lume și în sălile de concert!
De la Zalău până tocmai în New York
Debutul său în operă a avut loc în 2010, în rolul principal din Don Pasquale de Donizetti. A urmat interpretarea rolurilor Colline și Shaunard (La Bohème) în 2011, iar în 2012 a urcat pe scenă în Escamillo (Carmen) și Ferrando (Il Trovatore) în mai multe teatre din România. Un moment important al carierei sale a fost invitația de a interpreta Sarastro la Festivalul de Operă din St. Margareten, Austria.
Stagiunea 2024-2025 marchează o perioadă deosebit de importantă în cariera artistului, cu debuturi la Metropolitan Opera (MET) din New York și Opera din San Francisco, unde a interpretat rolul Colline din La Bohème. Tot în acest sezon, şi-a făcut apariția pentru prima dată la Opera din Düsseldorf, unde a dat viață personajelor negative din Povestirile lui Hoffmann.
În zona repertoriului vocal-simfonic, Bogdan Taloş a colaborat cu Orchestra Simfonică din Hamburg pentru o interpretare a Recviemului de Verdi și a participat la o serie de concerte alături de Orchestra Națională a Ungariei, interpretând Legenda Sfântului Elisabeta de Liszt pe scene prestigioase din Amsterdam (Concertgebouw), Bruxelles și Budapesta.
În ultimii ani, Bogdan a fost apreciat pentru interpretarea lui Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Paris, pentru debutul său în rolul Barba Albastră în Castelul lui Barba Albastră la Düsseldorf, precum și pentru apariția sa în rolul lui Figaro (Nunta lui Figaro) la Opera de Stat din Hamburg. Alte roluri importante includ Oroe (Semiramide) la Deutsche Oper Berlin, Rodolfo (La Sonnambula) și Caronte (L’Orfeo) la Semperoper Dresden.
De-a lungul carierei sale, zălăuanul a cântat pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, inclusiv la Royal Opera House Covent Garden din Londra și la Festivalul de Primăvară din Tokyo.
Un repertoriu impresionant
În cadrul colaborării sale cu Deutsche Oper am Rhein, artistul a interpretat roluri esențiale ale repertoriului de bas, precum: Filippo (Don Carlo), Banco (Macbeth), Il Re (Aida), Giorgio (I Puritani), Giorgio Talbot (Maria Stuarda), Raimondo (Lucia di Lammermoor), Alidoro (La Cenerentola), Frère Laurent (Roméo et Juliette), Leporello (Don Giovanni), Figaro (Nunta lui Figaro), Sarastro (Flautul Fermecat) şi Fasolt (Rheingold).
Pe lângă rolurile de operă, Bogdan Taloş are o activitate intensă și în muzica vocal-simfonică. Repertoriul său include Recviemurile compuse de Mozart, Verdi și Brahms, precum și celebra Simfonie a IX-a de Beethoven.
De-a lungul anilor, a fost membru al studioului de operă de la Komische Oper Berlin, unde revine frecvent ca invitat.
Muzica, o pasiune moştenită din familie
Bogdan Taloş este zălăuan, născut şi crescut la poalele Meseşului, de către cei doi părinţi ai săi, regretatul profesor Simion Taloş şi mama sa, Dorina Taloş – profesoară de vioară – la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău.
Cu o mamă care i-a insuflat de mic această pasiune, a ritmului şi a notelor, Bogdan s-a îndrăgostit de muzică şi a urmat şi el aceeaşi cale, înscriindu-se la prestigioasa Academie de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în anul 2005.
De atunci, Bogdan a rămas un iubitor al muzicii clasice, astfel că cinci ani mai târziu urma să fie recunoscut pe plan internaţional, câştigând premii importante la competiţii de canto.
Bogdan Taloş este un exemplu pentru noi toţi, este un băiat simplu din Zalău care a avut o pasiune, pe care a dus-o până la cel mai înalt nivel şi pentru care acum este atât de apreciat la nivel mondial.
De asemenea, ar trebui să ne mândrim cu el, deoarece a reuşit să pună România şi implicit Zalăul şi Sălajul „în lumina reflectoarelor”, oferindu-ne un sentiment deosebit atunci când îi vedem numele în publicaţiile de peste ocean, care îl laudă pentru vocea impresionantă.
Sursă foto: bogdantalos.com