FOTO. Incendiu devastator la un atelier auto din comuna Rus. Apel umanitar către oamenii cu suflet mare: Haideţi să-l ajutăm pe Alin să-şi poată relua activitatea
Atelierul unui mecanic auto din comuna Rus a ars din temelii azi noapte. Acum cu o pagubă totală, familia şi apropiaţii fac un apel spre cei care îşi doresc să doneze pentru această cauză, pentru ca mecanicul să îşi poată reîncepe activitatea

incendiu rus 2
2.119 Vizualizari

Vineri dimineața, la ora 05:12, pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină pentru a stinge un incendiu de proporții izbucnit la un operator economic din localitatea Rus.

Pentru misiune au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Gărzii Ileanda, inclusiv două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, afectând o hală de aproximativ 100 mp (atelier auto). Exista un pericol real de propagare la o locuință din apropiere și la mai multe autoturisme parcate în zonă.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite. Cu toate acestea, pagubele materiale sunt considerabile. Incendiul a distrus complet incinta, echipamentele din interior, un elevator, piese de schimb, un autoturism și structura pereților din panouri sandwich. Pompierii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la vecinătăți.

În urma investigațiilor, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică.

 

Apel umanitar către oamenii cu suflet mare

În urma incidentului, familia, prietenii şi apropiaţii proprietarului atelierului auto, au sărit în ajutorul acestuia şi fac apel spre cei care doresc să doneze din puţinul pe care îl au, pentru a-l ajuta pe Alin Marc să îşi poată relua activitatea. După declaraţiile unui apropiat, atelierul a ars în întregime şi nu se mai poate recupera nimic.

„Azi noapte în Rus nr.145 , a ars atelierul mecanicului Alin-Vasile Marc . Paguba este totală, au ars toate sculele, elevatorul, piesele de schimb, pereții din sandwich, o mașină aflată înăuntru etc. Pentru a reface atelierul și a achiziționa o parte din scule ca să-și poată desfășura activitatea trebuie mulți bani. Din acest motiv , fac un apel către toți oamenii de bine din Rus și împrejurimi, să doneze o mică parte din puținul lor, ca să mai îndulcească un pic din necazul lui Alin și să avem și pe viitor un loc unde să ne reparăm mașinile. Mulțumesc anticipat!”

Sora mecanicului a venit şi ea la rândul ei cu un mesaj emoţionant, în care îi roagă pe toţi care pot ajuta cu orice sumă, să vină în ajutorul fratelui său, dar implicit şi a familiei acestuia.

„Dragi prieteni,

Apelez la voi cu inima grea pentru a vă spune că munca grea de-a lungul vieții a fratelui meu a fost distrusă tragic de un incendiu noaptea trecută. Aceasta a fost o pierdere devastatoare pentru el și familia lui.

În această perioadă dificilă, vă cer sprijinul. Dacă piteti contribui, chiar și o mică donație ar face o diferență semnificativă și l-ar ajuta să înceapă să reconstruiască.

Dacă doriți să ajutați, vă rog să-mi spuneți și vă pot oferi detalii despre cum o puteți face Amabilitatea și sprijinul dumneavoastră înseamnă foarte mult pentru noi în această perioadă dificilă.

Vă mulțumesc că ați luat în considerare acest lucru și vă rog să-l păstrați în rugăciunile voastre pe fratele meu și familia lui.

Binecuvântări!”, este mesajul transmis de sora mecanicului.

Pentru donații cont pe numele:

Stefania Andreea Marc

Lei: RO74 BTRL RONC RT03 6085 8501
Euro : RO24 BTRL EURC RT03 6085 8501
sau pentru cei din Irlanda:
IE37AIB3K93351135263056
Revolut Teodora Petre
0896114385
„Vă mulțumim tuturor celor care vor și pot să întindă o mână de ajutor!!!”

Despre autor