Virgil Măgureanu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Ce fapte a săvârşit fostul director SRI cu origini din Sălaj
Născut în Giurtelecu Hododului (judeţul Satu Mare), dar cu origini în Sălaj, fostul director al Serviciului Român de Informaţii este urmărit penal în Dosarul Mineriadei pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii

”În cauza denumită generic «Mineriada din 13 – 15 iunie 1990», procurorul de caz din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informaţii, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (1211 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, anunţă, azi, Parchetul General.
Potrivit procurorilor, Ion Iliescu – la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României – şi Petre Roman – la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României – sunt urmăriţi penal pentru infracţiuni contra umanităţii.
Alături de aceştia şi de Virgil Măgureanu, mai sunt urmăriţi penal în acelaşi dosar Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter.