Familia lui Adrian Baidoc transmite un mesaj emoţionant celor care au donat aproape 25.000 de euro pentru repatrierea trupului neînsufleţit al zălăuanului
Peste 400 de voluntari s-au implicat în acţiunea de strângere de fonduri pentru realizarea procesului de repatriere a trupului neînsufleţit al lui Adrian Baidoc, zălăuanul decedat luna trecută în urma unui accident cumplit petrecut în Germania

0
voluntari adrian baidoc
3.946 Vizualizari

 

Adrian Baidoc, zălăuanul care a decedat în urma unui accident cumplit petrecut în Germania luna trecută, a fost condus pe ultimul drum de către familie şi apropiaţi.

După câteva zile de la accident, inima lui Adrian încă mai bătea, dar doar aparatele îl mai ţineau în viaţă. Aşadar, după o discuţie cu familia, medicii din Germania l-au deconectat de la aparate, deoarece pentru Adrian nu se mai putea face nimic.

La aflarea cumplitei veşti, o mână de apropiaţi ai acestuia s-au hotărât să ajute familia Baidoc din punct de vedere financiar, pentru a putea să îi repatrieze trupul în ţară, procedură care este foarte costisitoare.

Pe grupul de Facebook „Fii voluntar în judeţul Sălaj” au început să se mobilizeze şi să ceară ajutorul tuturor celor dornici să doneze din puţinul lor pentru această cauză.

Comunitatea din Zalău şi implicit din Sălaj s-a mobilizat exemplar, banii începând să vină spre cauză. De asemenea, vestea a ajuns şi la cei care îl cunoaşteau pe zălăuan din alte zone ale ţării, care fără a sta pe gânduri, au făcut un gest din inimă pentru familia îndurerată.

Procesul de repatriere a durat câteva săptămâni, timp în care Sorin Şuteu şi ceilalţi voluntari implicaţi au reuşit să strângă suma de 13.746 Euro şi 53.393 Lei, bani care au fost donaţi familiei lui Adrian în prezenţa unor martori.

În urma acestor fapte şi exemple de bunătate, familia lui Adrian Baidoc a transmis un mesaj de-a dreptul emoţionant şi sfâşietor, în care le mulţumesc celor 419 voluntari, oameni cu suflet mare, care au donat şi astfel au ajutat familia să poată realiza procesul de repatriere.

„Dorim să vă exprimăm cele mai sincere mulțumiri din sufletul nostru pentru bunătatea și compasiunea dumneavoastră așa cum viața, credința și puterea v-au permis fiecăruia. Vă asigurăm că prin gestul făcut de voi am simțit ca a fost mâna Domnului, care ne-a venit în ajutor fără ca noi să cerem. Într-adevăr, a contat enorm sprijinul acordat…ne-a făcut mai umili! Fiecare mesaj, telefon, gând, prezență și sprijin financiar ne-a ajutat și ne ajută să trecem mai ușor peste această grea pierdere. Recunoștința noastră deplină se duce nu în ultimul rând domnului Sorin, un prieten adevărat până în ultimul moment! Dragilor, Dumnezeu să vă răsplătească tuturor efortul și darul! Să vă binecuvânteze viața și familiile și să vă dăruiască împlinire și bucurie. Adrian de sus ne va veghea pe toți, iar noi familia lui vă v-om purta mereu în rugăciunile noastre! Adrian va rămâne veșnic viu în inimile noastre!”, a declarat familia regretatului.

 

Acţiunea desfăşurată în mediul on-line a implicat mulţi voluntari, dar şi o muncă intensă din partea celor care au fost implicaţi în organizare, îi amintim aici pe Sorin Şuteu – cel care a fost iniţiatorul – dar şi despre Dan Bocor, Florin Groza, Sergiu Maxim şi Kaszta Robert.

„Am încheiat împreună acțiunea umanitară dedicată colegului nostru, Adrian Baidoc. Am fost alături de familia sa la slujba de înmormântare, un moment care a trecut dincolo de durere și despărțire și s-a transformat într-o adevărată călătorie interioară. Am simțit acolo că nu noi îl conduceam pe Adi pe ultimul drum, ci că el, cu tăcerea sa, ne conducea pe noi — către o cercetare a sufletului, către o reflecție profundă despre ce înseamnă să fii om, să fii aproape, să fii lumină pentru ceilalți.

Această acțiune a fost un maraton al solidarității. 419 voluntari s-au implicat până în ultima zi. A fost o muncă intensă: am calculat, am recalculat, am așteptat, am sperat, am comunicat. Am fost acolo, împreună. Familia lui Adi ne-a transmis un mesaj de recunoștință, un mesaj sincer, emoționant — dar vreau să vă spun că în fața mea am imaginea FIECĂRUI OM implicat. Nimic din toate acestea N-AR FI FOST POSIBIL fără voi, cei 419 de voluntari.

În numele echipei de coordonare, al meu personal, cât și a familiei, vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o. Ați demonstrat că bunătatea nu este doar un cuvânt frumos, ci o forță reală care unește și vindecă.

Cifrele sunt importante, dar ele spun doar o parte din poveste. Cealaltă parte — cea mai valoroasă — este despre voi. Despre inimile voastre mari”, este mesajul transmis de Sorin Şuteu – iniţiatorul echipei „Fii voluntar în judeţul Sălaj”.

Despre autor

Lasă un răspuns