Elevii din Chieșd, premiați la Festivalul Județean de Teatru pentru Elevi

FB_IMG_1742121127388
477 Vizualizari

 

În perioada 14-16 martie 2025, la Zalău, s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție a Festivalului Județean de Teatru pentru Elevi, un eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

Festivalul a avut ca scop educarea tinerilor în ceea ce privește comportamentul adecvat în sălile de spectacole, atât ca spectatori, cât și ca artiști, descoperirea și promovarea de noi talente în domeniul artei interpretative și păstrarea tradițiilor populare.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, reunind elevi talentați din întreg județul.

Unul dintre momentele de succes ale festivalului a fost oferit de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Chieșd, care, sub îndrumarea doamnei profesoare Gabriela Băbțan, au reușit să obțină locul II.

Micii artiști au impresionat juriul și publicul printr-o interpretare autentică a obiceiurilor de nuntă din Chieșd, aducând pe scenă frumusețea portului popular, veselia dansurilor tradiționale și emoția momentelor de sărbătoare.

Prin dedicarea și talentul lor, elevii au demonstrat că tradițiile românești sunt o moștenire valoroasă, care merită păstrată și transmisă mai departe.

Felicitări tuturor participanților și, în mod special, elevilor din Chieșd pentru performanța lor remarcabilă!

Despre autor