Elevi cu care ne mândrim! Demjén Péter, elev al Şcolii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu” Zalău, premiu special la Olimpiada Naţională de Matematică secţia Maghiară
Un elev din clasa a V-a a Şcolii Gimnaziale "Simion Bărnuţiu" Zalău a primit premiul special pentru una dintre cele mai frumoase rezolvări a unei probleme matematice la faza naţională a Olimpiadei dedicată secţiilor maghiare

demjen peter colaj
1.118 Vizualizari
Elevul Demjén Péter, din clasa a V-a a Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” Zalău, continuă să impresioneze prin pasiunea sa pentru matematică și rezultatele deosebite obținute la competițiile școlare.
Header Desktop Header Mobil

Recent, elevul a fost premiat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică pentru Școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (OMSLM), desfășurată la Miercurea-Ciuc, în perioada 24-28 februarie, unde a obținut un premiu special pentru una dintre cele mai frumoase rezolvări.

 

Încă din clasele primare, Péter a fost pasionat de cifre şi astfel a ales să meargă pe drumul acesta, având un interes aparte pentru disciplina matematică, participând la diverse concursuri. Printre cele mai importante rezultate din anul școlar 2023-2024 se numără: Premiul I la Concursul Național de Matematică Comper, Mențiune la Concursul Brenyó Mihály, etapa județeană sau Mențiune la Concursul Zrínyi Ilona, etapa județeană.

Odată cu intrarea în clasa a V-a, în septembrie 2024, Péter a început un program intensiv de pregătire pentru concursuri împreună cu prfoesoara sa Faluvégi Melania, rezolvând probleme din gazeta de matematică MATLAP și pregătindu-se simultan pentru mai multe competiții cu tematică diferită.

Unul dintre cele mai solicitante concursuri este CSILLAGSZERZŐ, o competiție desfășurată prin corespondență, cu patru etape preliminare în lunile octombrie, noiembrie, decembrie și ianuarie, în urma cărora Péter a acumulat un punctaj impresionant de 225 de puncte, calificându-se astfel la etapa județeană programată pe 21 martie la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău.

De asemenea, Péter a participat la Olimpiada Națională de Matematică (ONM), ale cărei rezultate la etapa județeană urmează să fie publicate. Cu toate acestea, profesoara sa este încrezătoare că elevul va obține o clasare fruntaș

 

Matematica, o pasiune preluată din familie

Péter este al treilea copil din cinci al familiei Demjén, fiind singurul băiat. A crescut într-un mediu în care educația și performanța au fost mereu încurajate, având ca modele pe surorile sale mai mari, Eszter (18 ani) și Kata (16 ani), foste olimpice la matematică și eleve la Colegiul Național „Silvania” Zalău.

„Sunt foarte bucuroasă pentru elevul meu, care doar în clasa a V-a a reuşit să obţină un premiu special la faza naţională a Olimpiadei de Matematică pentru Secţiile Maghiare. Péter este un elev muncitor, la fel ca şi surorile sale, pe care tot eu le-am îndrumat şi mă bucur că am ocazia să lucrez cu aceştia copii frumoşi, dintr-o familie unită, care îi susţine pe aceştia la orice pas. Încă suntem la început de drum, mai avem mult de muncit să ajungem acolo unde ne dorim, dar abilităţile şi motivaţia elevului îmi dau mari speranţe că va fi un adevărat matematician”, ne-a declarat Faluvégi Melania, profesoara de matematică de la secţia maghiară a Şcoalii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu” Zalău.

 

Această performanţă ne demonstrează că se poate, la orice vârstă, doar trebuie să ai multă motivaţie, să pui multă pasiune în ceea ce faci şi să depui ore întregi de muncă.

Demjén Péter este un exemplu pentru cei de vârsta sa, pentru că generaţiile de acum preferă să îşi petreacă timpul liber pe telefon sau făcând cu totul altceva, dar acest elev îşi doreşte să urce pe cele mai înalte culmi ale învăţăturii.

O lăudăm de asemenea pe doamna profesor pentru munca depusă, dar şi pe părinţii elevului, care îşi susţin necontenit copilul spre a atinge performanţa.

Despre autor