Descoperire macabră într-un sătuc de lângă Zalău
Un bărbat de 51 de ani a fost descoperit în această dimineaţă într-un şanţ, la ieşirea din satul Fetindia

Luni dimineaţa, în jurul orei 9.00, pe Drumul Judeţean DC 75, între localităţile Fetindia şi Aghireş, un sătean a descoperit în şanţul de la marginea drumului corpul neînsufleţit al unui bărbat. Omul a sunat de urgenţă la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie.
Oamenii legii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat de 51 de ani, din localitatea Aghireș (comuna Meseşenii de Jos).
„La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 09:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 09:00, un bărbat a fost găsit decedat într-un șanț de pe Drumul Comunal 75, între localitățile Aghireș și Fetindia. Momentan nu se cunoaște cauza decesului. Polițiștii sălăjeni fac cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările, totodată, bărbatului îi va fi efectuată o expertiză medico-legală”, a declarat Beatrice Milonean, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sălaj, pentru ziarul Ştirile din Sălaj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului.
Din câte se pare, bărbatul plecase de acasă ieri după-amiază la o şedinţă cu fondul forestier ce a avut loc la localitatea Fetindia. Cel mai probabil, acestuia i s-a făcut rău în drumul spre casă, mai ales că el suferea de unele probleme de sănătate.
Apropiaţii nu s-au gândit la aşa ceva. Chiar dacă bărbatul nu a mai ajuns aseară acasă, mama sa (n.r. bărbatul era necăsătorit) a crezut că el ar fi înnoptat la sora sa, care locuieşte într-un apartament din municipiul Zalău. Din păcate, omul a fost descoperit fără suflare.
Cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj de la Zalău pentru efectuarea necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
Fotografie cu caracter informativ