Continuă restructurările în instituţiile statului. Camera Deputaţilor rămâne fără 240 de angajaţi. Care sunt sectoarele vizate
Astăzi, de la orele 13.30, Biroul Permanent se întruneşte într-o şedinţă, pentru a aproba desfinţarea a 240 de posturi din cadrul Camerei Deputaţilor

350 Vizualizari
Astăzi, începând cu orele 13.30, Biroul permanent al Camerei deputaţilor se întruneşte într-o şedinţă, în ce priveşte aprobarea măsurilor de restructurare a personalului.
În urma analizei ample asupra organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi, care urmează a fi desfinţate.
„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, a precizat Ciprian Şerban, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, la Departamentul legislativ şi la Secretariatul tehnic (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) ar urma să fie desfiinţate 71 de posturi, la Cabinetul secretarului general, cabinetele secretarilor generali adjuncţi – 17 posturi, secretar general adjunct – 1 post; la Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică – 15 posturi; la Departamentul economic şi cel de resurse umane – 14 posturi; la Direcţia de control şi Serviciul audit – 8 posturi.