Centrul de tip familial „Maria” din Crasna a fost inaugurat. Cine a fost prezent la eveniment
O nouă casă de tip familial destinată ocrotirii copiilor din sistemul rezidențial este funcțională în localitatea Crasna, în urma unei investiții asigurată de Consiliului Județean Sălaj

page
1.281 Vizualizari

Vineri, 21 februarie 2024, a avut loc recepția finală a lucrărilor de modernizare a Casei de tip familial din Crasna, o altă construcție de acest tip din Sălaj amenajată cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj.

Zece copii instituționalizați, beneficiari ai noului cămin

Casa de tip familial ”Maria” din localitatea Crasna a fost inaugurată și dată în folosință astăzi, 21 februarie.

Cei 10 copii instituționalizați, beneficiari ai noului cămin, precum și personalul au primit binecuvântarea preotului Sorin Șandor. Parohia Ortodoxă Crasna a oferit, cu titlu gratuit, terenul pe care a fost construită locuința.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședinții Adrian Crișan și Szilágyi Róbert, alături de reprezentanții administraţiei locale, în frunte cu primarul Kovacs Istvan şi viceprimarul Alexandru Vincze.

Zece case de tip familial, pentru 120 de copii

În cadrul unui proiect european în valoare de 5 milioane de euro, derulat de Consiliul Județean Sălaj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC Sălaj), au fost construite zece case de tip familial, pentru 120 de copii, în localitățile Șimleu Silvaniei, Mirșid, Inău, Var, Cehu Silvaniei, Someș Odorhei și Crasna.

Aceste case fac parte dintr-o reformă a sistemului de protecție socială, care presupune închiderea centrelor de plasament clasice și mutarea copiilor instituționalizați într-un mediu mai apropiat de cel familial.

Despre autor