Cătălin Vedinaş şi Cristian Talpoş, sportivi la CS Seiko Zalău, bronz la Campionatul Naţional de Submission şi MMA
Cei doi sportivi antrenaţi de Călin Marincaş au reuşit să urce pe podium la Naţionalele de Submission şi MMA, cucerind medalia de bronz

Doi sălăjeni au urcat pe podium la Campionatul Naţional de Submission şi MMA, organizat de către Federaţia Română de Kempo.
La finalul săptămânii trecute, Sala Apollo de la Bucureşti a găzduit evenimentul mult aşteptat de sportivi din toată ţara, unde aceştia au ocazia de a-şi testa tacticile şi limitele.
Competiţia a adunat peste 500 de sportivi, de la diferite cluburi din ţară, printre care s-au numărat şi patru sportivi legitimaţi la CS Seiko Zalău, conform colegilor de la Sportul Sălăjean.
Elevii lui Călin Marincaş au avut prestaţii deosebite la categoriile de seniori, doi dintre aceştia reuşind să obţină medalii de bronz.

Vorbim aici despre Cristian Talpoş, care a concurat la categoria 90 de kg seniori şi de Cătălin Vedinaş, legitimat la categoria 75 kg seniori.

De asemenea, Lucian Terec (85 kg seniori) şi Richard Pereni (80 kg seniori) au avut prestaţii bune, dar care nu s-au încununat cu medalii.
„Sunt rezultate bune, ceea ce nu poate decât să mă îmbucure. Desigur că mai avem de muncit, dar băieţii au avut prestaţii foarte bune şi mă bucur că am reuşit să cucerim două medalii de bronz”, ne-a declarat Călin Marincaş.