Calendarul foilor de ceapă 2025. Prognoza meteo după metoda din bătrâni, pentru fiecare lună a noului an

Calendarul cu foi de ceapă este păstrat de sute de ani ca o tradiție printre gospodari, practicat în ajun de Anul Nou pentru a afla cât de ploioase ori secetoase vor fi lunile care urmează.
Se alege o ceapă mare care se taie în două jumătăți și dinspre exteriorul cepei spre interior, se iau consecutiv 12 foi și se așează pe o bucată de lemn. Prima foaie este tăiată cu un cuțit și este „numită” luna ianuarie, astfel încât să se știe de unde începe numărătoarea lunilor anului.
În continuare se așează celelalte foi. Peste fiecare foaie de ceapă se pune sare. Până în dimineața următoare, foile de ceapă sunt puse într-un loc ferit de razele de lumină. După cantitatea de apă adunată în fiecare foaie de ceapă se poate „vedea” care dintre lunile anului care urmează va fi cea mai ploioasă și care va fi secetoasă. Dacă într-o foaie nu este apă deloc, acea lună va fi secetoasă, iar o foaie plină de apă prevestește că luna respectivă va fi ploioasă.
Cum va fi vremea în 2025, conform calendarului de ceapă
Potrivit calendarului foilor de ceapă, în 2025, lunile Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Octombrie și Decembrie vor fi luni cu multe ploi, iar lunile Mai, Iunie, Iulie, August și Septembrie va urma o perioadă de secetă. Noiembrie va fi marcată de o altă perioadă de secetă, conform predicțiilor Calendarului cepei.
O altă metodă de aflare a vremii are legătură cu perioada dintre Crăciun și Bobotează. Conform înțelepciunii strămoșești, așa cum e vremea în acele zile, așa vor fi cele 12 luni ale anului ce urmează.