Apel umanitar: O familie din localitatea Șimișna a cărei locuință a ars în urma unui incendiu are nevoie de ajutor

471306953_915450057395209_9040581962354376577_n
26 Vizualizari

O familie din localitatea Șimișna, trece printr-un moment extrem de dificil. Astăzi, locuința lor a fost cuprinsă de flăcări, incendiul pornind, conform primelor informații, de la un cablu electric defect.

Două camere, acoperișul casei dar și bunurile materiale din acestea au fost complet distruse, lăsând familia fără adăpost, în plină iarnă.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizați pompierii cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autocisternă, o autospecială pentru munca operativă și o ambulanță SMURD. Cu toate acestea, pagubele materiale sunt imense.

Primarul comunei Șimișna, Călin Cristian Prodan, sare în ajutorul familiei greu încercate, astfel că, după incendiul, acesta a publicat pe pagina sa de socializare că se pot face donații la primărie.

”AZI 30.12.2024 A AVUT LOC UN INCENDIU LA O CASA DE LOCUIT DIN SIMISNA.FOCUL A DISTRUS IN TOTALITATE ACOPERISUL SI MASARDA..CEI CARE DORESC SA AJUTE FAMILIA SA-SI REPARE CASA POT FACE DONATII LA SEDIUL PRIMARIEI SIMISNA LA D-NA CRISTINA SUARASAN…VA MULTUMIM…ANUL NOU FERICIT CU SANATATE SI BUCURII”, transmite Călin Cristian Prodan, Primarul comunei Șimișna.

Cei care doresc să ajute această familie, mai ales că suntem în prag de iarnă, o pot face.

 

 

Despre autor