Altă alertă în Sălaj – Dispariție tânăr de 15 ani din Derșida
Doar în acest început de an, nu mai puţin de 12 fete din Sălaj au dispărut de acasă sau de la complexe de servicii sociale din Şimleu Silvaniei sau Cehu Silvaniei, Poliţia a intrat din nou în alertă pentru căutarea unui minor

DISPARRITIE DIN dERSIDA
1.991 Vizualizari
Header Desktop Header Mobil

La data de 11 februarie 2025, la ora 19:02, Poliția Municipiului Zalău a fost sesizată cu privire la dispariția voluntară a minorului Silaghi Nataniel Ioan, în vârstă de 15 ani, din localitatea Derșida. Tânărul a plecat de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.

Semnalmente:

Înălțime: aproximativ 1,70 m

 

Greutate: 75 kg

Ochii: căprui

Părul: șaten

La momentul plecării, acesta purta o geacă neagră, blugi albaștri și încălțăminte sport de culoare albă.

Persoanele care pot oferi informații cu privire la tânărul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Această dispariție survine într-un context îngrijorător, având în vedere că, începând cu anul 2025, au fost raportate cel puțin 12 cazuri de fete dispărute din județul Sălaj. Printre acestea se numără două adolescente de 16 ani, Iasmina Melisa Teglaș și Paula Mădălina Mureșan, care au plecat împreună la școală pe 20 ianuarie și nu s-au mai întors acasă. Acestea au fost date în urmărire la nivel european și au fost găsite în viață după patru zile de căutări.

De asemenea, o minoră de 13 ani, Andreea Denisa, a dispărut pe 22 ianuarie și a fost găsită teafără după trei zile.

Autoritățile fac apel la cetățeni să rămână vigilenți și să raporteze orice informație relevantă pentru a asigura siguranța minorilor din județ.

Despre autor