Alegerile pentru funcţia de primar al Zalăului se apropie – Cum va arăta buletinul de vot
Mai avem 2 săptămâni până la cele mai importante alegeri din Sălaj de anul acesta, iar BEC a publicat macheta buletinului de vot pentru alegerea primarului municipiului Zalău

buletin vot zalau bun
631 Vizualizari

Încet-încet ne apropiem de cele mai importante alegeri din Sălaj, vorbim aici despre alegerea primarului municipiului Zalău.

După ce anul trecut, zălăuanii au fost chemaţi la urne pentru a-şi vota primarul, ei bine, aproape un an mai târziu, aceştia sunt nevoiţi să facă din nou acelaşi lcuru, după ce primarul ales a fost votat de către sălăjeni pentru a-i reprezenta în Parlamentul României.

După plecarea lui Ionel Ciunt, atribuţiile de primar au fost lăsate viceprimarului Călin Forţ, până la următoarele alegeri.

Deoarece asemenea situaţii s-au mai întâlnit şi în alte oraşe sau comune, alegerile pentru primarul municipiului Zalău au fost programate pentru 4 mai, dată care coincide cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Aşadar, după mult timp de aşteptare şi încheierea perioadei de depunere a dosarelor, BEC a făcut publică şi lista finală a candidaţilor înscrişi pentru cursă, dar şi macheta buletinului de vot.

Aşa cum putem vedea în poza de mai jos, toate dosarele au fost validate şi toţi candidaţii au dreptul de a participa la alegerile parţiale.

În urma tragerii la sorţi de către BEC, Sergiu Baidoc – candidat USR – va ocupa prima poziţie pe buletinul de vot, urmat de candidatul propus de PSD SălajFlorin Florian – şi de către Pusok Ferenc, candidatul celor de la SOS Sălaj.

De asemenea, candidaţii independenţi sunt înscrişi pe buletinul de vot în ordinea depunerii dosarelor de candidatură, astfel că pe Teodor Bălăjel, primul candidat înscris în cursă, îl regăsim pe poziţia a 4-a, Vasile-Cristian Lungu pe poziţia a 5-a, Bogdan Ilieş se situează pe poziţia a 6-a, Andrei Laţcău pe poziţia a 7-a, iar Mariana Cornelia Torgie – singura femeie din cursă – pe ultima poziţie, anume pe 8.

Imaginea de mai jos este macheta oficială publicată de BEC Zalău şi ne arată cum va arăta buletinul de vot din 4 mai.

 

Despre autor