Accident rutier cu trei autoturisme implicate în Nușfalău – o șoferiță a ajuns la spital

Pe 7 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost alertați printr-un apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Nușfalău.
La fața locului, în urma primelor verificări, polițiștii au constatat că o femeie, aflată la volanul unui autoturism pe direcția Nușfalău – Halmășd, a acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile.
Impactul a dus la proiectarea acestuia într-un alt vehicul care circula regulamentar din direcția opusă.
În urma coliziunii, conducătoarea primului autoturism a suferit leziuni și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
„Testările cu aparatul etilotest efectuate asupra șoferilor implicați au indicat rezultate negative”, a menționat Beatrice Milonean, purtător de cuvânt în cadrul IPJ SĂLAJ pentru ziarul Știrile din Sălaj.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.