20 decembrie – Ignatul la români, tradiționala tăiere a porcului de Crăciun
Tăierea porcului este o sărbătoare specifică iernii, care se petrece pe data de 20 decembrie. Această dată dovedește cu ușurință faptul că sărbătorile păgâne încă fac parte din tradițiile românilor, indiferent de faptul că această zi a devenit cu timpul un ritual gastronomic. Cu toate acestea, românii cred în foarte multe tradiții și superstiții, fiind foarte atenți la tot ceea ce fac, deoarece nu-și doresc ca răul să se abată asupra lor sau a celor dragi.
Conform tradiţiei, Ignatul este pe 20 decembrie, atunci când în calendarul ortodox este cinstit Sfântul Ignatie Teoforul. Din bătrâni se spune că, astăzi, oamenii taie porcii din gospodării și nu se ocupă decât de prepararea produselor din carne.
În Sălaj, sacrificiul animalier nu era legat neapărat de ziua de Ignat, însă nu i-a afectat capacitatea de a conserva obiceiurile specifice.
Astfel, în preajma Crăciunului, cu o săptămână sau două înainte, în aproape toate gospodăriile sălăjene se taie porcul. Bărbaţii erau responsabili de tăiatul porcului. În fiecare sat, erau câţiva bărbaţi care se pricepeau să sacrifice animalele şi aceştia erau solicitaţi de tot satul. În unele părţi, cel care era chemat prin sat să le taie porcul se numea hentel (Pecei), iar în alte locuri i se spunea misarăş (Buciumi).
Tăierea porcului nu se face la întâmplare, ea fiind făcută pe anumite etape: pregătirea, înjunghierea, pârlirea, tăierea propriu-zisă şi în cele din urmă ducerea porcului tranşat în casă.
În satul Jac, ca şi în alte zone din Sălaj, pregătirile pentru tăierea porcului se fac de dimineaţă, momentul propice pentru acest lucru este atunci când se crapă de ziuă, adică între 6 şi 7 dimineaţa. Porcul este scos din coteţ, legat de picioare pentru ca mai apoi să fie dus spre locul unde va fi înjunghiat.
După ce porcul este înjunghiat, fiecare dintre protagoniştii operaţiunii serveşte câte un pahar de ţuică fiartă, în cinstea porcului mort. Din spusele bătrânilor din sat, în trecut se făcea un cerc în jurul porcului mort, iar toţi membri familiei spuneau o rugăciune, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru hrana dată, astăzi acest obicei nu mai există, iar rugăciunea se face doar în timpul mesei.
O primă etapă este pârlirea, o operaţiune care se face destul de uşor, dat fiind faptul că porcul se pârleşte cu un dizpozitiv legat la o butelie de gaz. Tot din relatările celor mai în vârstă, am aflat că în trecut porcul se pârlea doar cu paie, iar această operaţiune se repeta de mai multe ori, pentru ca părul de pe porc să fie îndepărtat în întregime.
Porcul este pârlit bucată cu bucată, iar dupa ce se arde părul cu flacăra, se trece imediat cu lama cuţitului pentru a îndepărta părul ars. Se intoarce pe toate părţile până se indepartează tot părul.
Acest lucru se face de către două persoane, una care îi toarnă celeilate apă caldă, pentru ca porcul să fie spălat bine cu ajutorul unei perii. Porcul mort este acoperit cu un strat subţire de sare pentru ca şoricul să fie mai fraged. În alte zone, după ce este pârlit astfel, porcul va fi stropit cu apă (sau se va arunca peste el zăpadă) apoi va fi acoperit cu un strat gros de paie si lăsat aşa jumătate de oră in vederea fragezirii şoriciului.
Aceste etape fiind gata, urmează tranşarea propriuzisă a porcului. Tranşarea se face în diferite moduri, acest lucru depinzând de tehnica celui care taie porcul. La noi în sat, majoritatea încep acest procedeu despicând porcul de pe burtă, dar în alte zone se începe tranşarea de pe spate sau pur şi simplu i se îndepărtează întâi capul porcului. Un moment unic in ritualul anual al tăierii porcului este scosul splinei. Toţi participanţii amuţesc un minut , că e lucru mare.
Despre autor
