În doar 48 de ore 14 șoferi au rămas fără permis de conducere

septembrie 30, 2020by Stirile din Sălaj0
politia.jpg
Polițiștii au intervenit, în ultimele zile, la aproape 30 de evenimente la care au fost solicitați pentru a menține siguranța publică, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au constatat 12 infracțiuni și au aplicat aproape 300 de sancțiuni contravenționale unor persoane care au încălcat normele sociale

În perioada 28-29 septembrie, poliţiştii din Sălaj au fost angrenați în acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Polițiștii au intervenit la 29 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 12 infracţiuni, dintre care o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), cinci contra patrimoniului (furturi și distrugere), iar diferenţa au constituit alte fapte.

De asemenea au fost aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 87.115 lei.

Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătit să intervină atunci când situaţia o impune.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *