A plecat dintre noi unul dintre cei mai experimentaţi jurnalişti din Sălaj

septembrie 18, 2020by Calin ONICAS0
varga5.jpg

Viorel Varga ne-a părăsit pentru întâlnirea cu absolutul, după 70 de ani petrecuți în vremelnicia în care trăim. O minte luminată care a luminat și în Sălaj, atât cât ceilalți au putut absorbi. A știut întotdeauna mai multe decât toți cei din jur. Și din cele lumești, și din cele ce numai cu gândul și cu sufletul se pot atinge. Ne-a lăsat și nouă din înțelepciunea lui atât cât am putut înțelege fiecare, prin opera de poet și de jurnalist, prin spiritul hâtru cu cei apropiați, prin privire și prin zâmbetul lui întotdeauna cu înțeles.

Cei mai mulți îl știu din articolele publicate zilnic în presa sălăjeană vreme de peste 25 de ani, în care a instruit publicul cum să înțeleagă actualitatea și aducea în mijlocul controverselor și buna dispoziție celor care îl citeau, spunând, ca de exemplu, ”Cum se face, cum nu se face, dar noi știm cum se face”, de s-au întâmplat anumite lucruri.

Din poezia lui – sunt cinci volume publicate – cine vrea, are cu ce rămâne. Este poetul iubirii. Opera lui ne spune că este omul care s-a născut și a trăit iubind. Sunt puţini oamenii care au geniul să transmită cu forţa copleşitoare mesajul, concentrat, cu impact. Sunt oamenii care fac diferenţă între arta şi comun. Fiecare dintre noi suntem universul pe care îl putem cuprinde. Viorel Varga a cuprins, prin puterea de a observa, prin complexitatea mediului în care s-a format, alături de nume mari ale literaturii, şi prin puterea de a transmite, un univers plin de elemente care multora dintre noi nu ne sunt la îndemână. Un univers ce ne este accesibil doar graţie autorului pe care-l avem langă noi.

Cele cinci volume de poezie publicate la edituri de prestigiu (Eminescu, Cartea Românească și Albatros) ne dezvăluie din sensibilitatea lui Viorel Varga. Pentru exemplificare pot alege una din poeziile lui nepublicate, destul de frustrat că nu pot face loc aici pentru toate.

Daniel Munteanu

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *