REPORTAJ. Șimișna, o comună mică dar cu mult potențial. FOTO

septembrie 7, 2020by Mircea ARDELEAN0
collage-5.jpg
Aflată de 12 ani sub administraţia condusă de primarul Călin Cristian Prodan, micuţa comună de la marginea Sălajului s-a dezvoltat sănătos de-a lungul perioadei. Are drumuri asfaltate, reţea de apă şi în viitorul apropiat şi o reţea de canalizare. Primăria a investit în educaţie, dar şi în sănătate, astfel că Şimişna se poate mândri cu un centru de permanenţă, care este la mare căutare în zonă

 

Departe ne-au dus paşii zilele trecute, într-una dintre cele mai îndepărtate comune  de municipiul Zalău – Şimişna. O comună mică, dar cu oameni harnici şi gospodari şi cu o administraţie locală care mereu s-a pus în slujba cetăţeanului.

Aceasta a fost şi reţeta succesului prin care o comună mică a devenit prosperă şi s-a dezvoltat sănătos de-a lungul perioadei. De 12 ani, în fruntea Primăriei se află Călin Cristian Prodan, un primar dedicat, care alături de echipa sa din Primărie a reuşit să îmbunătăţească condiţiile de trai ale locuitorilor.

S-au făcut multe realizări în cele trei mandate, iar despre ultimele reuşite am stat de vorbă cu primarul, care promite şi alte investiţii pentru o comunitate mai mică, dar care merită să aibă toate condiţiile.

Se lucrează la introducerea reţelei de apă în Şimişna şi Hăşmaş

Un proiect important a fost câştigat de către administraţia locală prin PNDL 2, respectiv alimentarea cu apă în Şimişna şi Hăşmaş.

Chiar dacă până acum, localnicii aveau reţele proprii, Primăria a dorit să pună bazele unei aducţiuni de apă centralizată pentru ambele sate, astfel că această dorinţă a devenit certitudine, iar lucrările au început în martie 2019.

În momentul de faţă, lucrările sunt în toi şi mai bine de jumătate sunt executate, urmând ca până în octombrie 2021, reţeaua de alimentare cu apă să fie finalizată.

”În acest moment se lucrează la bazinele de apă. Conducta a fost montată în satul Hăşmaş şi se află spre finalizare în centrul comunal. Suntem în grafic cu lucrările, care sunt executate în procent de 55%. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 7 milioane lei”, ne-a declarat primarul Călin Cristian Prodan

La anul ar putea începe lucrările pentru canalizare

După o reţea de apă, locuitorii comunei Şimişna vor avea parte de o altă utilitate: canalizare. Şi pentru această lucrare, administraţia locală a depus un proiect pentru ambele sate, care are şanse mari să fie aprobat în următoarea sesiune de proiecte.

”Sper ca la începutul anului 2021 să înceapă lucrările şi la canalizare. Durata de execuţie va fi de 3 ani”, spune optimist primarul Călin Cristian Prodan.

Primăria a încercat  să cuprindă la pachet aceste lucrări şi a întocmit şi un proiect pe fonduri europene, care însă nu a primit punctajul necesar, din cauza faptului că Şimişna are sub 2.000 de locuitori.

Şcoala din Şimişna a fost modernizată şi dotată din fonduri europene

Având în componenţă doar două localităţi, Şimişna numără puţin peste 1.200 de suflete în centrul comunal şi în Hăşmaş. Şi numărul elevilor este scăzut, astfel că la singura şcoală care funcţionează în comună sunt aproximativ 100 de elevi, iar la grădiniţă sunt 15 copii.

Chiar dacă numărul elevilor şi preşcolarilor este scăzut, Primăria a ţinut să investească în educaţie, iar în 2014 a reabilitat şi dotat şcoala din Şimişna.

Investiţia a cărei valoare a fost de 500.000 de euro s-a realizat prin Programul Operaţional Regional, prin care a fost reabilitat exteriorul clădirii corpului B, s-a refăcut acoperişul, s-a amenajat terenul de sport, iar şcoala a fost dotată cu calculatoare, videoproiectoare şi alte materiale.

S-a reabilitat şi acoperişul corpului A al şcolii

O altă investiţie la şcoala din Şimişna s-a realizat chiar în acest an, iar Primăria a pus la punct şi corpul A al şcolii, unde a fost schimbat acoperişul. Acest corp al clădirii nu a putut fi cuprins în proiectul din fonduri europene, dar acoperişul a fost refăcut după ce Primăria a alocat 100.000 de lei.

Iluminatul public s-a modernizat şi extins

Siguranţa cetăţeanului şi a celor care tranzitează comuna pe timp de noapte este importantă, iar după acest aspect s-a ghidat şi Primăria Şimişna, care cu bani din bugetul local a modernizat iluminatul public dar l-a şi extins.

Corpurile vechi au fost înlocuite cu LED-uri, iar în cele două sate au fost montate peste 500 de corpuri moderne. Lucrarea s-a finalizat în acest an, iar primarul s-a declarat extrem de mulţumit de această investiţie.

”Am finalizat lucrarea în martie şi am început această investiţie pe etape, mai întâi cu uliţele îndepărtate, după care pe drumul judeţean. Sunt LED-uri moderne, cu programator. Odată cu această investiţie se simte şi o economie la facturi. S-au montat LED-uri tot la al doilea stâlp”.

Călin Cristian Prodan – primarul comunei Şimişna

Investiţie pentru oameni: În Şimişna funcţionează un centru de permanenţă, care este la mare căutare de oamenii din mai multe comune!

Infrastructura rutieră şi utilităţile sunt importante în mediul rural, dar poate cea mai importantă investiţie în Şimişna este un centru medical de permanenţă, care funcţionează de doi ani.

Acest centru funcţionează în centrul comunal, într-un spaţiu modern, cu toate dotările necesare, pus la dispoziţie de Primăria şi Consiliul Local Şimişna.

Orarul Centrului medical de permanenţă “Lenuţa” din Şimişna, în cursul săptămânii, este între orele 15.00-8.00 (a doua zi), iar sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale în intervalul 8.00-7.00 (a doua zi). Centrul deserveşte opt  comune – Gâlgău, Ileanda, Letca, Lozna, Poiana Blenchii, Rus, Şimişna şi Zalha, cu o populaţie totală de peste 11.000 de locuitori.

“Sunt şase medici de familie care pe rând fac gărzi. Fiind o populaţie îmbătrânită, la acest centru vin mulţi oameni, chiar şi din comunele învecinate. Această investiţie am făcut-o efectiv pentru oameni. La început am  avut o perioadă de 6 luni de probă, să vedem dacă este folosit şi este necesar. S-a constatat că era chiar necesar un astfel de centru”, spune primarul Călin Cristian Prodan.

Serviciile medicale sunt de calitate în zonă, unde profesează un medic de origine palestiniană – Basaleh Saleh Ayub. În comuna Zalha a pus pe picioare un dispensar uman, dar se ocupă şi de problemele pacienţilor din comuna Şimişna şi nu numai. A ajuns renumit pe Valea Someşului, prin modul său profesionist  de a-şi face meseria, el fiind cel care a insistat ca la Şimişna să devină funcţional un centru de permanenţă

Comunitatea de rromi s-a integrat în societate

În comuna Şimişna se regăseşte şi o comunitate de rromi, care numără aproximativ 140 de persoane.

Rromii din Şimişna sunt organizaţi şi ordonaţi, iar primarul Călin Cristian Prodan chiar nu are ce să reproşeze comunităţii de rromi.

”Foarte mulţi dintre ei au plecat în străinătate, au muncit, şi-au adunat bani şi şi-au cumpărat case.  Pentru comunitate, rromii nu sunt o problemă. Sunt oameni la locul lor, fiecare îşi vede de treaba lui. Un lucru îmbucurător că îşi trimit copiii la şcoală”, spune primarul.

Administraţia locală lucrează la proiecte de viitor

În cei 12 ani de Primărie, Călin Cristian Prodan a reuşit multe realizări pentru comunitate, dar nu vrea să se oprească aici şi împreună cu echipa din Primărie lucrează şi la proiecte de viitor.

Administraţia locală are în plan să construiască o capelă mortuară la Şimişna, iar în viitor se doreşte o astfel de investiţie şi în Hăşmaş.

Un proiect care s-ar putea demara chiar din 2021 este construirea unui teren sintetic pentru sport, care va fi dotat cu nocturnă,  pentru ca tinerii din comună să aibă posibilitatea să facă mişcare şi să se bucure de sport.

”Aşteptăm cu nerăbdare să se deschidă noua finanţare prin fonduri europene, 2021-2027. Încă nu se ştie ce categorii de proiecte vor fi aprobate, dar cele care se vor potrivi comunei Şimişna, le vom accesa pe toate, în momentul în care vor fi publicate ghidurile. Vom analiza atunci care sunt investiţiile ce se potrivesc şi sunt necesare în comună. Fiind şi o comună mică trebuie să ne întindem cât ne este plapuma. Nu ne putem angaja la 20 de proiecte pe care să nu le putem duce”, a precizat primarul.

Toate străzile şi uliţele au fost asfaltate încă din anul 2013

Infrastructura rutieră a fost o prioritate pentru administraţia condusă de Călin Cristian Prodan, iar acest lucru se şi poate vedea în Şimişna. Comuna are toate străzile şi uliţele asfaltate încă din 2013, investiţia fiind reuşită printr-un proiect european, pe măsura 3.2.2.

 

 

 

”În comună există asfalt până la ultima casă. S-a asfaltat în 2013 peste 13 km de străzi şi uliţe, iar valoarea investiţiei a fost aproximativ 2,2 milioane de euro”, ne-a informat Călin Cristian Prodan, care a precizat că după lucrările de canalizare se va reface şi asfaltul care va fi degradat. ”În proiect am prevăzut şi lucrări de refacere. Constructorul va avea obligaţia să refacă fiecare stradă”, ne-a declarat Călin Cristian Prodan.

Primăria a achiziţionat utilaje cu bani europeni

Primăria Şimişna a ştiut să se gospodărească şi cu bani europeni a achiziţionat utilaje care să poată fi folosite la diferite lucrări de pe domeniul public.

Prin GAL Valea Someşului, administraţia locală a achiziţionat anul trecut un buldoexcavator  în valoare de 60.000 de euro, iar în 2016, Primăria a mai luat şi un tractor multifuncţional prin FADR, cu vidanjă, cositoare, remorcă, lamă şi freză pentru deszăpezire.

Călin Cristian Prodan: ”Le mulţumesc cetăţenilor comunei pentru sprijinul şi sfaturile pe care mi le-au dat”

”Dacă vrei să te implici şi să rezolvi problemele comunităţii ai de muncit, dar merită să faci lucruri bune şi utile pentru oamenii din comună. Mereu am încercat să rezolv problemele comunităţii, indiferent de situaţie sau drumurile care au trebuit făcute.Tot ce a depins de noi am făcut ca aceste proiecte să fie implementate şi duse la bun sfârşit, dar sigur, întotdeanua este loc de mai bine. Întotdeauna contează şi echipa pe care o ai, inclusiv Consiliul Local, cărora le mulţumesc. Aş dori să le mulţumesc şi cetăţenilor pentru sprijinul şi sfaturile pe care mi le-au dat”

Călin Cristian Prodan


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *