Încep lucrările de amenajare a parcării și spațiului de agrement din zona Spitalului Județean

parcare-consiliul-judetean.jpg
Consiliul Județean Sălaj a semnat un contract de aproape 6 milioane de lei, prin care în zona din faţa Spitalului Județean de Urgență Zalău va fi transformată într-o parcare cu o capacitate de aproape 100 de locuri şi un spațiu de agrement

În cursul zilei de ieri, 13 iulie 2020, Consiliul Județean Sălaj a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru amenajarea parcării și spațiului de agrement în zona Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Valoarea investiţiei este de peste 5,9 milioane lei, iar durată lucrărilor este de 18 luni (un an şi jumătate). Conform înţelegerii, constructorul SC Avril SRL Negreşti Oaş are la dispoziție 12 luni pentru execuția lucrărilor de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor.

Conform documentației tehnice (Proiect Tehnic) lucrările se referă la o suprafață totală a terenului investiției de peste 3.260 mp, din care peste 1.900 mp suprafața destinată parcării, 91 de locuri de parcare amenajate (incluzându-le pe cele destinate persoanelor cu dizabilități și cele pentru mama și copilul) rampa de acces, drum etc.

O altă suprafață a terenului destinat investiției se referă la amenajările exterioare urbanistice, aceasta cuprinde un spațiu verde și ambiental (echipat cu bănci, coșuri de gunoi, pergola din lemn etc.) și de agrement prevăzut cu echipamente pentru fitness incluzându-le și pe cele destinate și adaptate persoanelor cu dizabilități: ex. ansamblu de scară orizontală, șpaliere, bare paralele, echipament fitness combinat bicicletă și bancă abdomene pentru antrenamente tip cardio etc.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *