Aproape 200 de pensionari din Sălaj se pregătesc pentru o nouă cură de tratament

bai3.jpg
Pentru seria 11, care va începe la finalul lunii iulie, Casa Județeană de Pensii Sălaj a repartizat 190 bilete în mai multe stațiuni montane, dar şi pe litoral românesc 

Referitor la repartiția biletelor de tratament – pentru seria 11, Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 190 bilete în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Eforie Nord, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Neptun, Ocna Șugatag, Olănești, Saturn, Sovata, Târgu Ocna, Turda, Tușnad, Tășnad și Vatra Dornei, cu începere din 26 -30 iulie (în funcție de stațiune).

Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, după repartizarea seriei s-a procedat la comunicarea telefonică cu beneficiarii cărora li s-au alocat bilete, precizându-li-se stațiunea repartizată, perioada sejurului, termenul de ridicare a biletului și actele necesare ridicării acestuia.

Conform doamnei Alina TĂMAŞ, consilier superior în Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publici din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sălaj, lista cererilor aprobate poate fi verificată atât la avizierul instituției cât și pe site-ul www.cjpsalaj.ro  la Secțiunea Bilete de tratament.

Biletele se pot ridica de la sediul instituţiei, zilnic, conform programului de lucru, după cum urmează: de luni până joi între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00.

Pentru a beneficia de un bilet de tratament, este necesar ca persoanele interesate să depună sau să transmită (prin poștă sau e-mail), la instituția noastră doar cererea tip – formularul aprobat prevăzut de Anexa nr. 1 la Criteriile de acordare a biletelor de tratament (completat corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar), urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului.

Precizăm că, până la data de 30 septembrie 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 216 din HG nr. 140/2018  actualizat cu Hotărârea nr. 438/2020, la eliberarea unui bilet de tratament balnear nu se mai prezintă biletul de trimitere – formularul cu regim special eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.

Până în prezent, pentru acest an, au fost depuse 1.821 cereri privind acordarea de bilete de tratament.

Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *