Patru grădinițe din municipiu, deschise pe perioada vacanței de vară

gradinita.jpg
Pentru a veni în sprijinul părinților care nu au cu cine să îi lase copiii pe perioada verii, administrația locală de la Zalău a făcut eforturi pentru ca patru unități să fie deschise și în această perioadă, sigur, cu respectarea regulilor stricte de igienă și protecție sanitară împotriva noului coronavirus

Începând din 1 iulie, în perioada vacanței de vară, în municipiul Zalău vor fi deschise patru grădinițe, câte două în fiecare lună.

Astfel, în luna iulie își vor desfășura activitatea Grădinița “Voinicel” și Grădinița “Ion Creangă”. Mai apoi, în august, își vor deschide porțile și Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 și Grădinița “Dumbrava Minunată”.

Unitățile de învățământ preșcolar vor fi deschise cu respectarea regulilor stricte de igienă și protecție sanitară, conform Ordinului comun Nr. 1076/4518/3936/2020 din 12 iunie 2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Măsurile luate în vederea desfășurării activității educaționale în bune condiții sunt:

  • Reamenajarea sălilor și reducerea numărului de copii din grupă, astfel încât să fie asigurată suprafață de 4.5 mp/copil.
  •  Semnalizarea și delimitarea traseului prin curtea unității, până la intrarea în incintă, în vederea respectării normelor de distanțare socială.
  • Purtarea de măști, mănuși, halate de protecție și viziere, de către întreg personalul, pe toată durata programului de activitate.
  • Verificarea temperaturii la intrarea în incintă, atât a angajaților, cât și a copiilor.
  • Curăţarea zilnică corespunzătoare a mobilierului de la locurile de joacă din aer liber, insistând la punctele de contact (leagăne, tobogane etc.), cu dezinfectant avizat.

Pentru prevenirea riscului de îmbolnăvire au fost efectuate tratamente de dezinfecție pe holuri, în săli și grupuri sanitare.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *