Un grup de sălăjeni a protestat în Suceava împotriva tăierilor ilegale de păduri

Untitled-31.jpg

Un grup de sălăjeni au parcurs peste 300 de kilometri până la Rădăuţi, judeţul Suceava, unde au luat parte la protestul împotriva tăierilor ilegale de păduri din România


Peste 300 de kilometri au străbătut un grup de sălăjeni pentru a fi prezenţi ieri, 13 iunie, la Rădăuţi, judeţul Suceava, unde a avut loc un protest împotriva tăierilor ilegale de păduri.

Sălăjenii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a fi alături de alţi compatrioţi în Suceava. Majoritatea celor care au particpat la acest protest sunt membri ai grupului politic AUR, un partid revoluţionar condus de George Simion.

„Bucovina nu este de vânzare, aici sunt oameni care au luptat pentru România. Au venit aici companii străine ce au format un monopol și au blocat economic dezvoltarea zonei. Ele au corupt și beneficiază de protecția politicienilor locali și naționali” a susținut unul dintre vorbitori, activist de mediu din Suceava, citat de activenews.

Protestul s-a desfășurat cu autoturismele într-un marș pentru păduri, cu plecare din strada Austria din Rădăuți. Coloana se autoturisme s-a întins pe mai mulți kilometri.

Manifestația a decurs fără incidente.

La protest au participat și reprezentanți ai autorității locale din Rădăuți, inclusiv viceprimarul Bogdan Nicolau. El s-a declarat nemulțumit că exploatarea se face nesustenabil și că se folosesc substanțe în procesul de producție ce afectează grav sănătatea oamenilor din zonă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *